Povestea fetiței care trecea pe roșu la semafor

De multă vreme Cimpanzeul Bobiță trăia în acel oraș cochet și frumușel aflat pe continentul Europa. Oamenii se obișnuiseră cu el, era ceva normal să te întâlnești cu Cimpanzeul Bobiță atunci când mergi să cumperi lapte, de exemplu. Sau dacă te duce mama sau tata la grădiniță dimineața la ora opt sau opt jumate, pe jos, e ceva normal să te întâlnești pe lângă parc cu Cimpanzeul Bobiță, care la ora aceea face jogging. Nu trebuie decât să îl saluți. Să faci cu mâna și să strigi "Servus Bobiță!" iar el îți va răspunde "Bună dimineața copil frumos." Bobiță are încă accent de la graiul cimpanzeilor și mai moșmodește uneori cuvintele, dar în rest a învățat foarte bine limba română.

Ce-i drept, unii părinți își duc copiii la grădiniță sau la școală cu mașina pentru că se grăbesc la serviciu, dar Bobiță al nostru îi încurajează pe toți oamenii să meargă pe jos sau cu bicicleta fiindcă e mai sănătos și mai frumos.

Foarte rar, Bobiță era nevoit să meargă cu mijlocul de transport. De regulă lua un autobuz electric mic și verde.

Doar că într-o zi se făcuse dintr-o dată cam frig, așa cum se întâmplă de altfel în Sibiu, ba chiar în toată Transilvania. (Trebuie să vă mărturisim, în paranteză, că Bobiță se obișnuise cu toate, mai puțin cu frigul de aici.) Bobiță s-a gândit să ia repede-repejor un Uber. Luase odată un taxi dar nu mai voia pentru că în mașina aceea galbenă mirosise a fum de țigară tot drumul și lui Bobiță îi place exclusiv aerul curat. Așadar a luat un Uber ca să ajungă mai repede acasă, în ideea de a se încălzi acolo cu un ceai fierbinte. 

Zis și făcut. Șoferul era un nenea foarte cumsecade, care știa de Bobiță, auzise de el la știri în urmă cu vreo 3 ani, când Bobiță inventase praful acela care alungase virusul din oraș. Dar asta e o altă poveste! Dacă vrei să o citești după ce vei termina povestea asta, o găsești chiar aici.

Cum mergeau ei așa spre casa lui Bobiță și povesteau una-alta, hop(!), o fetiță traversa strada chiar dacă în clipa aceea era verde pentru mașini și roșu pentru pietoni. Noroc că șoferul a fost atent și a pus frână! Fetița s-a speriat și a încremenit pe trecerea de pietoni, iar Bobiță a sărit repede din mașină să verifice dacă fetița e bine. A strâns-o în brațe până s-a liniștit iar apoi s-a oferit să o ducă cu Uberul până la ea acasă.

Pe fetiță o chema Sindy, era drăguță foc și avea cam zece ani. După ce s-a liniștit, Cimpanzeul Bobiță a întrebat-o pe fetiță:

- Dar cum de nu ai fost atentă și ai traversat pe culoarea roșie?

- Mă gândeam la mama și la tata, plus că la noi în țară, de unde vin eu, nu prea sunt semafoare și treceri de pietoni, decât foarte puține, în orașele mari.

- Dar de unde vii tu?, a întrebat șoferul.

Fata a tăcut.

- Uite, și eu am venit de undeva departe, din Africa, acum câțiva ani. A continuat Bobiță. 

Am fugit de acolo, pentru că oamenii mari au tăiat pădurea la care i se zice junglă în țara mea, atât de mult încât erau mereu inundații și nu mai aveam unde să locuim.

Auzindu-l pe Bobiță, fetița Sindy a prins curaj și i-a mărturisit că la rândul ei fusese nevoită să plece de la ea de acasă, din țara ei, pentru că o tornadă a culcat la pământ totul într-o singură noapte. Tornada este o furtună foarte violentă în care vântul puternic se combină cu ploaia abundentă. Prima dată Sindy fugise într-un sat din apropiere, dar acolo din cauza tornadei, ajunsese apă toxică de la mina din satul vecin, iar toate fructele, legumele, inclusiv bananele fuseseră contaminate.

- Eu nu am ascultat de mama mea, care mi-a zis că nu mai putem mânca banane. Îmi era foame și am luat o mușcătură dintr-o banană, iar peste ceva timp mi-au apărut bube roșii și pișcăcioase pe tot corpul. Noroc că mama știa leacuri de la buncii ei, adică de la străbunicii mei, și a făcut o poțiune din lapte de cocos. Adică două feluri de poțiuni, cu una m-am dat pe bube, iar pe cealaltă am băut-o. Imediat, în mai puțin de o zi, m-am făcut bine. Mulți oameni s-au îmbolnăvit, iar mama a lucrat nonstop să facă multă poțiune din lapte de cocos, să îi facă bine pe toți. Apoi eu am plecat cu mătușa mea, pentru că nu mai erau banane de nici un fel și nici ceapă, nici avocado, nu mai aveam ce mânca. Așa că am plecat. Dar mama a rămas acolo să îi facă bine pe oameni.

- Știi ce mă gândeam?, a întrebat Bobiță. Cum ar fi să aducem poțiune de lapte de cocos și aici? Ba nu, mai bine, să aducem cocos și să o chemăm pe mama ta aici cu noi ca să ne învețe cum se face poțiunea aceea magică, să salvăm cu ea cât mai multe vieți.

- Ar fi frumos, a răspuns fetița.

- Eu mă ofer să o aduc pe mama fetiței Sindy cu Uberul de oriunde din lume! A intervenit șoferul, pe care îl chema Mitică. Și dacă tot merg după ea, o să umplu mașina cu mult mult cocos, ca să putem face poțiunea aceea, ca oamenii să nu mai aibă alergii și bubițe pe piele și nasul înfundat.

- Iar tu și mama ta puteți sta la mine până ne apucăm de treabă, a completat Cimpanzeul Bobiță, aducându-și aminte cât de greu îi fusese lui să își găsească un loc călduros unde să doarmă, în urmă cu cinci ani, când ajunsese singur aici în Transilvania.

Mai departe, ce credeți că s-a întâmplat? 

Șoferul nostru a pornit în cea mai lungă călătorie din viața lui. Dar asta e o poveste în sine, ba chiar un volum întreg la câte pățanii a avut pe drum, trecând prin atâtea țări și continente pantru a ajunge la mama fetiței. 

Între timp, Bobiță a început să o învețe pe Sindy să vorbească bine de tot limba română și să fie atentă la trecerile de pietoni, iar indiferent de culoarea semaforului să se uite mereu în stânga și în dreapta înainte de a traversa.

Mama fetiței s-a bucurat tare mult când a ajuns în sfârșit la casa Cimpanzeului Bobiță. A îmbrățișat-o pe Sindy minute întregi și a plâns cu lacrimi de bucurie. Toți trei s-au apucat imediat de treabă și au fabricat mulți litri de poțiune specială din lapte de cocos, pe rețeta știută doar de mama fetiței. Șoferul Mitică ducea poțiunea la oamenii care sufereau de alergii, iar aceștia erau atât de fericiți să scape de iritații, de bubițe și de nas înfundat. 

Povestea noastră s-ar putea termina aici, dar nu înainte ca Bobiță să vă spună concluziile:

- Fiți atenți mereu când traversați, copii. Unii oameni se grăbesc tot timpul, e mai bine să fiți voi cei atenți!

- Țineți minte că orice boală are un antidot, adică un leac în natură. Câtă vreme avem grijă de natura din jurul nostru, și ea va avea grijă de noi.

- Fiți buni cu cei de lângă voi, nu vă grăbiți să îi certați sau să îi judecați. Mai bine povestiți cu ei și aflați-le povestea. Pentru că bunătatea pe care o dăruiți către lume găsește mereu un mod de a se reîntoarce la voi. Sau cum ar zice, Sophie din clasa a patra, cea mai bună prietenă a fetiței Sindy: "The kindness you put into the world, it always has a way of coming back to you!"

Sfârșit

• Povestea de mai sus s-a născut în urma proiectului educațional "Identitate în diversitate (povestea noastră)",  implementat de Asociația BIS în intervalul mai-iunie 2023. 

• În proiect au fost implicații în jur de 130 de copii de la două unități de învățământ din municipiul Sibiu (Școala nr. 4 și Școala nr. 21) și alți 100 de copii de la școli din județ: Mediaș, Nemșa, Blăjel.

• Povestea poate fi folosită la liber, în scopuri educative, sub rezerva menționării entității care a implementat proiectul (Asociația BIS) și a folosirii siglei BIS Teatru (contact: bisteatru@gmail.com).

• Desenele le aparțin copiilor de la școlile partenere.

• "Identitate în diversitate (povestea noastră)" este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, în cadrul Agendei Educaționale.

• Acțiunile din județ au fost cofinanțate de Consiliul Județean Sibiu, în cadrul Agendei pentru Tineret.

• Parteneri proiect:
  Inspectoratul Școlar Județean Sibiu,
  Școala nr. 4 Sibiu,
  Școala nr. 21 Sibiu.