O poveste despre pace sau Sticluța în care ar putea să încapă toată tristețea din lume

Toți oamenii din oraș îl îndrăgeau pe Cimpanzeul Bobiță, ba chiar se mândreau cu el.
Mai ales de când acesta ajunsese la televizor, la toate emisiunile, ca fiind Cimpanzeul care a reușit să îl
alunge pe Virusache cel Urâcios.

Din toate frunzele colorate de toamnă, pictate cu dragoste, Bobiță făcuse acel spray celebru. Un spray
care odată pulverizat spre Virusache, îl făcea pe acesta din urmă să își ia tălpășița și să fugă depaaarte.
Cum spuneam, oamenii erau tare mândri de Bobiță, făcuseră chiar tricouri și șepci cu figura simpatică a
lui Bobiță, pe care le purtau când mergeau la sport sau la cumpărături.

De îndată ce Virusache cel urâcios fu alungat, oamenii se bucurară nevoie mare, siguri fiind că vor urma
ani întregi de liniște, pace și armonie.

Dar din păcate nu a fost să fie chiar așa.

Pentru că pe continentul numit Europa trăia un împărat morocănos și cu sufletul bolnav, care într-o zi
oarecare de iarnă se trezi să pornească un război plin de tristețe și de suferință împotriva unei țări vecine.
Tare amărât fu Bobiță al nostru când auzi vestea izbucnirii acestui război.

Să ne înțelegem, Bobiță fugise în urmă cu mulți ani de pe continentul lui, numit Africa, pentru că acolo
erau multe războaie și pentru că oamenii începură să taie pădurile ca să vîndă lemnul și să cumpere
arme. Or, Bobiță nu era deloc de acord cu astfel de acțiuni.

An de an, în jungla africană din țara lui Bobiță, oamenii tăiau tot mai mult lemn și toate animalele erau
nevoite să fugă tot mai adânc în junglă până când efectiv nu au mai avut unde să fugă. Astfel Bobiță
ajunsese în Transilvania (Dar asta e o altă poveste, pe care o știți de altfel.)

Bobiță nu reușea să înțeleagă cum de oamenii au timp să se războiască. El de abia ce avusese timp să
învețe să scrie și să citească, iar în ultima vreme de abia ce mai găsea timp să deseneze și să picteze, atât
era de ocupat.

“Dacă ziua ar avea o sută de ore, ci nu 24 de ore cum are acum, și tot nu aș avea destul timp să desenez
și să pictez cât aș vrea eu de mult”, gândea Bobiță. “Și apoi când te gândești că mai ai nevoie de timp ca
să te speli pe dinți, să faci băiță, să te joci cu prietenii, să stai la soare, să te plimbi, să mânânci…aoleu,
ce de lucruri de făcut! Cum să ai timp de războaie?” se întreba Cimpanzeul Bobiță, gândindu-se ce ar
putea el să facă pentru a opri războiul care izbucnise.

Când dintr-o dată începu să deseneze. Un desen, două, trei, patru, Bobiță părea de neoprit.

Iar toate desenele erau pline de mesaje pentru pace, de încurajări pentru oamenii care sufereau și erau
nefericiți din cauza războiului pornit de împăratul cel morocănos cu sufletul bolnav.

Când rămânea fără culori și acuarele, Bobiță dădea repede o fugă la magazin să cumpere alte și alte foi
și vopseluri.

Într-o zi, la magazin s-a întâlnit cu o fetiță pe nume Sofia, pe care Bobiță o cunoștea de altfel de la
școală.

Sofia părea că, la rândul ei, caută ceva.

— “Dar tu ce cauți, Sofia?” o întrebă cimpanzeul, care între timp învățase perfect limba română (ba
chiar învățase și limba dovleceilor, dar asta e altă poveste).

— “Caut o sticluță specială.”, răspunse fetița.

— “Dar ce vrei să faci tu cu sticluța asta, Sofia dragă?

— „Uite, mă gândesc să strâng într-o sticluță toată tristețea din lume! Sau măcar toată tristețea pe
care războiul ăsta urât o provoacă”

— „Ce idee bună”, răspunse Bobiță. „Dar hai să lucrăm împreună! Uite, eu m-am gândit că dacă
desenez încontinuu, zeci de desene în fiecare zi, fiecare dintre ele cu mesaj de pace, și le trimit la
împăratul morocănos care a pornit războiul, atunci acesta se va opri.”

— “Hmmm…asta chiar e o idee bună”, zise fetița Sofia. „Hai cu mine să căutăm sticluța!”

Iar cei doi merseră din magazin în magazin, căutând o sticluță în care să încapă toată tristețea din lume,
sau măcar cea provocată de războaie.

Dar la fiecare magazin, vânzătorii îi ascultau, zâmbeau și dădeau din cap a negație, ca și cum și-ar fi
dorit să aibă o astfel de sticluță la ei în magazin, dar din păcate nu aveau.

Spre seară, când cei doi începură să piardă speranța că vor găsi obiectul căutat, se întâlniră pe stradă cu
un prieten al Sofiei, pe numele lui Andrei, care îi întrebă, de ce sunt posomorâți.

— “Uite, căutam o sticluță în care să strângem toată suferința provocată de război. Să o închidem
bine, iar apoi să o spargem – poc – de căpățâna împăratului rău și morocănos. Sau să o ardem,
sau să facem cumva să se termine războiul ăsta.”

— „Nu știu dacă există așa ceva”, răspunse Andrei timid, parcă nevrând să îi supere pe cei doi
prieteni ai lui.

— „Trebuie să existe!”, răspunse Sofia

— „Trebuie să fie un mod să putem opri războiul ăsta”, adăugă Cimpanzul Bobiță puțin trist.

— „Uite, eu știu ce am de făcut”, răspunse Andrei. „Tocmai mi-am cumpărat cartea asta cu banii de
la bunica, o citesc, și când o să fiu mare o să mă fac doctor, ca să salvez viețile oamenilor în timp
de război.Poate nu avem cum să oprim noi războiul ăsta, poate nu există o sticluță magică în care
să poți aduna toată suferința din lume, dar poți face ceva, orice, un gest mai micuț, sau mai mare,
ca să îi ajuți pe oamenii care suferă în lume din cauza războaielor.”

— „Ai dreptate, zise Bobiță, uit, eu desenez încontinuu și o să trimit la toți oamenii de pe planetă
mesaje despre pace”

— „Dar eu voiam să îi trimit împăratului rău toată suferința asta, să vadă și el cum e”, adăugă Sofia.
„Dar, poate într-adevăr, nu e o idee bună.”

— „Da”, adăugă Andrei, „poate suferința aia îl va întări și îl va îndemna să facă și mai mult rău.”

— „Lasă-l! zise Bobiță. Se va veșteji singur la un moment dat, de la atâta suferință și război. El nu e
important. Împăratul cel morocănos care a pornit războiul nu e important acum. Importanți sunt
oamenii pe care îi putem noi ajuta, important e fiecare să facem ceva, oricât de mic, ca să nu mai
înceapă și alte războaie în lume. Uite, eu o să continui să desenez și într-o zi o să fac o expoziție
mare de tot, în toate țările din lume.”

— „Și eu o să mă fac doctor, ca să salvez viețile oamenilor”, adăugă Andrei. „Dar tu ce vei face,
Sofia?”

— „Eu?”, răspunse fetița. „Eu când o să fiu mare o să merg în toate zonele unde sunt războaie și o
să mă asigur că oamenii au apă și mâncare, și o să fac tot posibilul ca războaiele să se termine cât
mai repede. Dar pentru asta îmi trebuie un atlas geografic, să văd exact cât de mare e lumea și în
câte locuri din lumea asta mare sunt războaie acum. Să mă pregătesc deja. Timpul trece repede și
imediat o să mă fac mare.”

— „Atunci haideți să fugim la librărie să luăm un atlas.” zise Bobiță, „Și să îmi iau și eu multe
multe culori și hârtii ca să desenez în continuare.”

Zis și făcut! Cei trei prieteni merseră la librăria din colț, cumpărară un atlas geografic, unul de anatomie
a omului și multe multe culori și acuarele și hârtii.

Atlasul geografic era pentru fetița Sofia, cel de anatomia omului pentru Andrei care voia să se facă
doctor, iar culorile și acuarelele, evident, pentru Cimpanzul Bobiță.

În seara aceea Sofia află că planeta Pământ e mare, foarte mare, că e loc pentru toată lumea pe planeta
asta, dar, din păcate, chiar acum, în clipa asta, sunt multe războaie pe planetă.

Andrei adormi târziu pe almanahul cel nou, atât de absorbit era de corpul omenesc și de gândul lui de a
ajuta oamenii aflați în suferință într-o bună zi.

Iar Bobiță, Bobiță și acum, în clipa asta mai desenează și visează ca într-o bună zi să organizeze o
expoziție mare-mare cu care să se plimbe în toate țările din lumea asta.

“Dar cum se va numi expoziția ta?” L-a întrebat într-o zi Sofia.

„O poveste despre pace”, i-a răspuns Cimpanzeul Bobiță.

Sibiu, 28 octombrie 2022

………………………………………

Povestea de mai sus s-a născut în urma proiectului educațional “O poveste despre pace”, implementat de Asociația BIS în cadrul Agendei Educaționale a Primăriei Municipiului Sibiu, în intervalul mai-octombrie 2022.

Desenele le aparțin copiilor care au fost implicați în proiect (În jur de 150 de copii de la Școala nr. 4, Școala nr. 21 și Școala Regina Maria).

Povestea poate fi folosită la liber, în scopuri educative, sub rezerva menționării entității care a implementat proiectul (Asociația BIS) și a folosirii siglei BIS Teatru (contact: bisteatruⓐgmail.com).

Parteneri proiect:

• — Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
  
• — Școala nr. 4 Sibiu
  
• — Școala nr. 21 Sibiu
  
• — Școala Regina Maria Sibiu
  

28.10.2022

Sibiu, 28 octombrie 2022