Descriere

Victor Drăgan este un fenomen al miscarii teatrale underground. Victor Dragan este un tanar dramaturg, care isi revigoreaza si uneori isi joaca unele texte.
Cei care vor divertisment, sa nu vina sa vada spectacolele lui Victor Dragan. Pe aceia ii invitam sa mearga acasa, ii asteapta televizorul si telecomanda. Cei pentru care teatrul poate insemna o revelatie, o intalnire cu Fiinta, cu cele mai intime parti dinlauntrul nostru, sunt cei care vor gusta spectacolele confesiune ale lui Victor Dragan.

Măscăriciul un spectacol de Victor Drăgan este o oglindă.
O oglindă pusă în faţa lumii contemporane, dar spectacolul are ambiţia de a pune o oglindă în faţa întregii lumi, independent de determinaţiile spaţiale sau temporale.
O lume crudă si rea.
Marca acestei lumi este râsul, şi Măscăriciul şi-o asumă, încarnat fiind ca un simbol al râsului.
Lumea este o comedie şi răul nu îşi găseşte o exprimare mai pură decât în râs.
Măscăriciul urăşte râsul, deşi îi este atât de propriu.
Este negarea propriei fiinţe.
Este povestea unui om singur. Un căutător în gunoaie aruncat la marginea societăţii.
Locuitor al unui spaţiu subteran, personajul îşi face singur lumină.
O frânghie spânzurătoare, o păpuşă rege.
Obiecte nefolositoare culese din gunoaie.
O iubire de sine chinuită, un răspuns dat propriei marginalizări.

Măscăriciul este un om obisnuit. Un om de la coltul strazii. Un om fără de casă.
Nu e cersetor.
El caută în gunoaiele aruncate de altii, în speranta că va găsi, în sfârsit, ceva bun.
E un căutător.
Rătăceste printre blocuri cu funia în mână.

Sinuciderea este o cale de a scăpa de singurătate. E pregătit să moară.
Asa se naste povestea lui, într-o lume apropiată, dar nevăzută, într-o cetate condusă de un Rege.

„Trebuie să fii un măscărici bun, îmi spunea … şi JAP cu cureaua!
Şi eu râdeam, la început mai încet, apoi din ce în ce mai tare.
În hohote!”
Măscăriciul râde.

„Atunci s-a plinit cuvântul spus de Ieremia proorocul: Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă. Rahela-şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie pentru că nu mai sunt“.
(Matei 2, 17-18)

Măscăriciul trebuie să râdă şi nu mai râde.
Refuză regele şi îl ucide.
Uciderea regelui e jalnică. Măscăriciul ucide o păpuşă din cârpe.
Totul este fals şi victoria, iluzorie, este o crimă falsă. O butaforie.
Nu mai este nici o speranţă.
Şi totuşi … într-un ambalaj găsit în gunoaie, Măscăriciul descoperă o cutiuţă muzicală.
Albastră.
Acordurile închid spectacolul.
Există o speranţă, dar este atât de firavă…