Jurnal

Bogdan Sărătean, nominalizat la Premiile Radio România Cultural

Bogdan Sărătean, directorul festivalului 25 de ore de teatru non-stop, a fost nominalizat la premiile Radio România Cultural. Regizorul a fost încadrat la secțiunea Teatru, fiind vorba despre „oameni care au schimbat lumea teatrală din România, în ultimii zece ani, performanțele lor atrăgând atenția mai mult în 2017“.

De 18 ani, Radio România Cultural premiază la început de primăvară cele mai valoroase contribuții ale anului anterior, pe plan cultural. Juriul de specialitate a făcut deja cunoscute nominalizările la cele opt categorii de premii: literatură, arte vizuale, film, teatru, educație, muzică, știință, implicare civică.

La categoria TEATRU au fost nominalizați Miki Branişte, directoarea festivalului „Temps d’Images“ de la Cluj, Lucian Vărșăndan, fostul manager al Teatrului German de Stat din Timișoara și nu în ultimul rând regizorul sibian Bogdan Sărătean, apreciat „pentru consecvența dezvoltării Festivalului ‹25 de ore de teatru non-stop› și a proiectelor BIS Teatru de la Sibiu“, arată organizatorii galei.

„Mă încearcă senzații contradictorii la aflarea veștii acestei nominalizări. Mă bucur enorm, pentru festival, pentru BIS, pentru echipă. Mă amărăște lipsa de siguranță financiară și legislativă în care suntem nevoiți să creștem acest proiect, în continuare, după șapte ediții reușite. Anul trecut festivalul nostru a fost în moarte clinică. L-am resuscitat tomnatic. Anul acesta vrem să revenim în primăvară, dar necunoscutele de ordin pragmatic mai că ne sufocă. Da, aveam nevoie de acest imbold! Ce timing reușit. Mă înclin în fața echipei. Le foarte mulțumim partenerilor care ne-au fost și ne sunt alături în tot acest travaliu sisific. Hai, capu’ sus, avem treabă! Veți auzi numai de bine de Festivalul ‹25 de ore de teatru non-stop› și de proiectele BIS Teatru.”, a declarat Bogdan Sărătean, directorul Festivalului „25 de ore de teatru non-stop“ și coordonatorul BIS Teatru.

Gala din acest an va reuni luni, 19 martie, pe scena Teatrului Odeon din București, personalităţi cu importante realizări în diferite domenii ale culturii.

0 comments on “Bogdan Sărătean, nominalizat la Premiile Radio România Cultural

Comments are closed.